Când spaţiul universitar îşi dă duhul

Când am ales să fiu student al Facultăţii de Ştiinţe Politice (la Universitate, nu la SNSPA), am făcut-o din două considerente:

1. voiam să înţeleg mecanismele funcţionării sistemelor politice în general şi a celui românesc în particular;
2. era o facultate prestigioasă, cu profesori pe care îi apreciam, chiar un model la nivelul Universităţii Bucureşti;

________________________

Acum, după ce am absolvit această facultate (unde, în prezent, fac şi un Master) îmi este ruşine de ruşinea lor. Am avut întotdeauna credinţa (şi încă o am) că profesorii şi studenţii sunt cei care dau sens spaţiului universitar şi construiesc coloana vertebrală a „societăţii”.

Că mulţi profesori sunt înregimentaţi politic şi ocupă diferite funcţii politice/quasipolitice nu e ceva nou pentru facultatea noastră şi nici nu este o problemă atâta timp cât aceştia fac diferenţa dintre curs şi partid (îl apreciez enorm în acest sens, aşa cum am mai spus-o, pe Cristian Preda ). Că studenţii sunt şi ei membri de partid şi se implică politic (fie doar lipind afişe în campanie), iar nu-i ceva nou.

Atacurile, tatonările, taberele nu au lipsit niciodată. Şi mă refer la cele care au trecut pragul ideilor. Cum a spus-o Teodor Meleşcanu – de la orientările liberale, către cele populare şi, mai nou, creştin-democrate.

 

De ce ruşine de ruşinea lor?

 

Atunci când toţi studenţii, masteranzii, doctoranzii, profesorii, colaboratorii Facultăţii primesc e-mailuri cu conversaţiile private ale unor profesori (fie ele de dragoste sau deturnare de fonduri), cred că este ceva deosebit de grav şi toată demnitatea instituţiei este profanată (ca să nu mai vorbesc de demnitatea personală, profesională…a oamenilor). Iar acest lucru este cu atât mai grav atunci când la expeditor apare adresa unui magistrat la Curtea Constituţională şi membru al Comitetului pentru Drepturile Omului al ONU. Chiar şi din cauza unei erori tehnice (IT), aşa cum s-a invocat.

Se pare că povestea stenogramelor nu a putut ocoli acest spaţiu universitar. Este, pe de o parte, un atac la persoană şi, pe de altă parte, un atac politic (PDL dă în PNL). Părerea mea despre chestiunea în cauză:

1. Este un joc ieftin, pretabil unor copii de gimnaziu, în niciun caz unor profesori universitari
2. Nu cred în existenţa reală a conţinutului acelor e-mailuri
3. Dacă totuşi, prin absurd, ele chiar au existat…e jalnic şi persoanele implicate trebuie să răspundă pentru consecinţele implicate (civil, instituţional, penal)
4. Noua conducere a Facultăţii de Ştiinţe Politice trebuie să arate că doreşte o reformare serioasă. Şi trebuie să o facă.

 

Şi e puţin spus ruşine…