Despre muncă. La stat sau la privat?

Rândurile de mai jos sunt scrise urmare a  participării la Conferinţa Cariera la stat sau la privat. Unde ne angajăm?

Ele nu sunt atât o descriere a ceea ce s-a discutat acolo, cât mai degrabă reflecţii şi poate gânduri cândva şi cumva de folos (a se citi motivaţionale). Pentru cine are nevoie. De (un) job.

Organizată de Ambition, la Cărtureşti, Sub Cărtureşti mai exact. Veşnica temă: unde-i munca mai muncită – la stat sau la privat? Punctul forte al evenimentului: prezenţa lui Christian Ciocan, Purtătorul de Cuvânt al DGPMB. Alţi invitaţi: Florin Gherghina, de la Direcţia Generală de Control a Ministerului Turismului şi Mariana Feldioreanu, Vicepreşedinte Judecătoria Sector 4.

Au fost punctate aspecte precum: „ce voiai să te faci când erai mic”, „duşurile reci ale vieţii”, „accesul tinerilor la piaţa muncii (în domeniul public vs. privat)”, „timpul trece, leafa merge”. La o primă vedere ai zice că sunt nişte banalităţi toate astea şi că suntem sătui de atâta gargară, discuţii discutate şi vorbe vorbite. Vrem lucruri practice, să aflăm cum putem să fim şi noi directori sau manageri, să avem un birou frumos cu mobilier ultimul răcnet şi cel mai confortabil scaun.

Accesul tinerilor (studenţi sau absolvenţi) pe piaţa muncii e o provocare uriaşă a kapitalismului propăşit în România postcomunistă. Relaţia pe care o văd eu în această chestiune e una deosebit de simplă:

LICEU → FACULTATE  →  PIAŢA MUNCII

Rădăcinile problemei trebuie căutate în curtea liceului. Problema generală se dezvoltă în spaţiul academic. Una, două sau mai multe diplome nu înseamnă automat că ai devenit sau eşti pe cale de a deveni omul muncii. Desigur, sistemul nu poate fi ignorat…sau cine ştie!?

Dacă eşti student, vrei un job, nimeni nu te angajează, când auzi cuvântul „experienţă” te iau dureri de cap, te-ai săturat să aplici la joburi pe bestjobs, myjob, ejobs (şamd) şi nici măcar nu te-a sunat cineva să te cheme la un interviu, înseamnă că este o problemă. Şi problema e la tine. Nu la stat, nu la Băsescu, nu la privat, nu la Patriciu. Încearcă să te defineşti în raport cu ceea ce vrei să faci şi apoi construieşte totul pe acest schelet. Dar fii un bun constructor – nu unul de ăla care munceşte 2 ore, mai trage o duşcă, dă apoi un var de mântuială, ia pauză de masă şi aşteaptă ora 4/6 ca să plece.

Sau cum ar fi spus Christian Ciocan: (şi iarăşi, ar trebui văzută latura motivaţională) – urmează o serie de vorbe şi idei desprinse din „discursul” lui Christian Ciocan (mi-au plăcut şi mă regăsesc în multe):

• Dacă toate muştele ar face miere, eram şi eu în Filarmonică acum.
• Lăsaţi oamenii care se pricep să-şi facă treaba!
• Să vă cunoaşteţi pe voi. Când veţi şti cine sunteţi, veţi şti şi ce să faceţi
• În capitalism nu mai stai cu mâna întinsă. Nu mai aşteptaţi totul de la stat.
• Copiii şi tinerii sunt tezaurul unei naţiuni. Merg sau crap? Ce fac eu pentru România?
• Teoria se învaţă. Meseria am furat-o. Nu trebuie să acceptăm jumătăţile de măsură. Am ales ori alb ori negru
• Eu mi-am propus să fac performanţă nu doar în România ci şi în Europa.

Dezbaterea rămâne deschisă…