Pe unde umblu creanga săptămâna asta

Mâine dimineaţă, 22 septembrie, începând cu ora 10:00, la invitaţia lui George Culda, voi fi prezent la Masa Rotundă pe tema „Cu bicicleta prin Bucureşti: oportunităţi şi soluţii”. Este deja o întâlnire tradiţională, organizată an de an, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilităţii. Participă la acest eveniment reprezentanţi ai actorilor neguvernamentali, ai Primăriei Municipiului Bucureşti, RATB, Metrorex etc.

Mâine seară – 22 septembrie, de la ora 18:30, Parcul Tineretului, intrarea Şincai, sărbătorim Ziua fără maşini, cum altfel…decât pe bicicletă. În cadrul unui Marş al Mobilităţii. Detalii pe bicla.ro sau pe Facebook.  

Joi seară, 23 septembrie, iau Drumul Bicicletei. Că tot nu am fost niciodată.

Sâmbătă, 25 septembrie pun osu la treabă şi particip la marea curăţenie generală – Let’s do it, România. Nu, nu curăţăm ţara de pe faţa pământului…aşa cum ar spune unii :)) sau ar vrea alţii 😦

Duminică, 26 septembrie voi alerga la Crosul Petrom, edţia aniversară. A 5-a la număr. Aproximativ 4 km, în jurul Casei Poporului – aceeaşi cu Palatul Parlamentului. Nu ţintesc nici litrii de benzină cadou, nici metrii de pistă de biciclete construiţi pentru fiecare alergător la cros. Pur şi simplu vreau să alerg într-un cadru organizat şi să îmi revăd/salut foşti colegi 🙂

 

Vă invit şi pe voi la aceste evenimente, dacă vă face plăcere!

Anunțuri

, , , , ,

  1. #1 by Alexandru Marin on Septembrie 23, 2010 - 11:24 am

    Nu e o rusine sa alergi dupa petrol 😛

  2. #2 by Bogdan Antohe on Septembrie 23, 2010 - 12:33 pm

    Normal că nu e o ruşine. Ba mai mult, e de lăudat o asemenea iniţiativă, ca cea a Petromului.

    Doar că eu nu mi-am stabilit acest scop – şi anume să câştig :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Sfatul meu pentru noi

    Forget the Land of Choice
    Exit the Carpathian Garden
    Get on your bike
    See ROMANIA

  • Rătăcesc pe Twitter

    Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.