Se construieşte Biblioteca liberală

Ieri, 9 august 2010 s-au pus primele cărămizi (cărţi) la temeliile unei noi biblioteci: Biblioteca liberală. Este un proiect îndrăzneţ şi de lungă durată care sper să se materializeze cât mai bine. Ideea – simplă: nişte tineri s-au gândit să facă o bibliotecă. Sunt membri ai organizaţiei TNL sector 3 şi vor să implementeze această idee în toate filiale (din Bucureşti şi din ţară).

Ca să nu mai spună Alex că mă ascund, le-am făcut o vizită la evenimentul de lansare, luând după mine şi o carte, pe care să o las moştenire bibliotecii. Mi-a făcut plăcere să fiu printre ei, să discutăm şi să diseminăm acest frumos subiect al lecturii. Am aflat cu această ocazie ce se citeşte în TNL. Şi uite că divulg secretele livreşti al tinerilor de acolo: Bucureşti, oraşul decăderilor, Autoportret într-o oglindă spartă, Oraşul şi stelele, Centaurul, Micul prinţ, Adio, Berlin, Citadela, Mândrie şi prejudecată, Suflete moarte, Diplomaţia, Insula misterioasă, Moartea şi busola

Am reţinut de la Varujan Vosganian că „nimic nu este mai trist pe lume decât o carte pe care nu o deschidem”. Poate că ar fi bine să ne gândim cu toţii mai mult la asta. Şi am mai reţinut ceva: că „în versuri nu poţi să minţi…decât dacă eşti Adrian Păunescu”.

Am simţit această lansare ca o bună completare sau bucăţică din lecturile urbane. Cum ar fi ca fiecare partid, companie mai mare sau organizaţie din ţara asta să îşi promoveze propria bibliotecă şi implicit cititul, ca sport naţional? 🙂

Anunțuri

,

  1. #1 by Alexandru Marin on August 10, 2010 - 7:27 pm

    Data viitoare iti pun o pila pt. premiere 😀

    • #2 by Bogdan Antohe on August 11, 2010 - 8:10 am

      Mie nu îmi plac pilele. Mi se face piele de găină atunci când văd pile în jurul meu 🙂

  2. #3 by Bogdan Antohe on August 11, 2010 - 8:12 am

    Ce narcisist pot să fiu. Mi-am dat like la propriul post. Pasul următor este să-mi scriu numele pe asfalt http://bicla.ro/2010/08/aventura-de-pe-transfagarasan/

  1. Tweets that mention Se construieşte Biblioteca liberală « Bogdan Antohe -- Topsy.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s