Ion Cristoiu vrea să devină BLOGGER

Atenţionare de cod galben, portocaliu şi roşu – începând de ieri:

Rândurile care urmează nu conţin niciun fel de atac politic (nici măcar nu aş avea motive să îl fac). Ele transpun numai cele auzite la dezbaterea de ieri – Ion Cristoiu şi bloggerii.

La iniţiativa Asociaţiei Consumatorilor de Media (PE al cărei preşedinte mă bucur că l-am cunoscut), a avut loc o întrunire blogosferică în afara „online-ului”. Club Underworld, la subsol. Pe scenă au stat Ion Cristoiu (viitor blogger), Tiberiu Lovin („blogger” la Reporter virtual) şi Horea Bădău (moderator şi iniţiator).

Am aflate multe lucruri noi astă seară. De exemplu: Tiberiu Lovin câştigă în medie 2000 Euro/lună, urăşte să vorbească la microfon, stă 16 ore/zi cu nasul în calculator (nasol, omule – ia măsuri), vorbeşte la telefon de 15-20 milioane/lună. Mai în glumă, mai în serios, Ion Cristoiu, cu noul blog ar vrea să îl bată pe Tiberiu Lovin (să urce el pe primul loc).

Dar să lăsăm prostiile şi să trecem la lucruri serioase…

Cristoiu: Blogurile politice – operaţiuni de manipulare a opiniei publice

Jurnalistul Ion Cristoiu nici nu vrea să audă de blogurile politice, pe care le consideră operaţiuni de manipulare a opiniei publice. Cred că este mult, mult prea exagerată această atribuire. Şi poate prea generală. Are dreptate, multe bloguri politice sunt doar asumate, nu şi create, întreţinute…dar de aici până la oala mare în care să intre toate sub acelaşi semn e drum… luuung.

De reţinut este că blogul lui Ion Cristoiu va fi un fel de jurnal „intim” – scris numai la persoana întâi. Personal sunt foarte curios să văd ce va ieşi. Totuşi, sper să ţină cont şi de sfaturile consultanţilor.

Am şi o temere. Spunea Ion Cristoiu că nu înţelege cum de se tot „cacă pe el Boc de vreo 2 săptămâni în continuu”. Asta vedea pe blogul unei bloggeriţe (pentru că această persoană nu mai scrisese de 2 săptămâni un alt articol). Temerea e următoarea: să nu citim pe blogul domnului Cristoiu în continuu despre hârtia igienică portocalie şi despre cât de bine şterge ea orice.

Şi ar mai fi una: în sală au fost ieri mulţi tineri – studenţi sau masteranzi la Jurnalism; au avut multe de învăţat, dar mi-e că vor reţine numai cum să înjuri cu stil, cât de „zghiorţani sunt mogulii” sau cum sunt manipulaţi jurnaliştii în ţărişoara asta.

Aştept învierea morţilor şi clipa ce va să vie…acea clipă în care Băsescu nu va mai fi la putere pentru a-l vedea pe Ion Cristoiu cum îl critică şi îl înjură. Până atunci, bun venit în blogosferă domnului Cristoiu şi facă-se voia lui (pe cât posibil fără comentarii anonime). Aşteptarea mea cea mai mare e să văd conţinut, conţinut şi iar conţinut.

P.S.: Mă bucur că au fost la dezbatere Bogdan, Anka şi Lore, că l-am convins pe Bogdan să vină cu bicla, că am cunoscut-o pe Anka şi i-am văzut bijuteria de bicicletă şi nah…ce am să fac – o să merg să o ajut pe Lore să umfle roţile (numai să ştiu că nu şomează din cauza asta).

P.S. 2: Opinii despre pasul lui Ion Cristoiu în blogosferă puteţi citi şi la Presainblugi şi Renne.

Anunțuri

, , , ,

  1. #1 by horeabadau on Iunie 23, 2010 - 9:24 am

    @bogdan: si eu m-am bucurat sa ne cunoastem – intrebarea pe care ai pus-o a fost foarte interesanta! astept sa ne mai vedem in curand. multumesc

    • #2 by Bogdan Antohe on Iunie 23, 2010 - 9:41 am

      Te pun în reader să fiu la curent 🙂
      Eu sunt sigur că în 2-3 luni va trece şi pe microblogging. Nu va rezista tentaţiei.

  2. #3 by Lori Modoran on Iunie 23, 2010 - 9:54 am

    – Iti lipseste un „pe” de-aici: (al cărei preşedinte mă bucur că l-am cunoscut).

    – in sala a fost mai putina lume decat ma asteptam, credeam ca dau peste mai multi oameni, colegi/fosti colegi acolo 🙂
    Nu invatam de la Cristoiu sa injuram, asta e primul lucru pe care il face(a)m cand urcam la Etajul 6.

    -m-a distrat Cristoiu cand a zis ca a citit New Media a Dorinei Gutu (cand am lecturat eu cartea, chiar ma gandeam cui naiba o sa-i foloseasca, hi, hi, hi), dar a trebuit sa-l invete Lovin notiunea de blogroll.

    – Cristoiu n-a zis ca nu vrea sa auda de blogurile politice, ci doar ca in majoritatea nu are incredere, pentru ca sunt create special pentru manipulare.

    – Sper ca dupa blogging Cristoiu sa se apuce si de Microbloggig. I-ar prinde bine „mai scurt si la obiect”.

    – Am gasit rotile umflate. De-ar sta ploaia un picut. Multumesc ca te-ai „oferit” :))

    • #4 by Bogdan Antohe on Iunie 23, 2010 - 1:42 pm

      Merci de corectură. Foamea asta…
      De ce înjurai la etajul 6?

      Nop, nu a zis „majoritate”. A zis niciunul. Că nu citeşte niciun blog politic.

      O să se apuce sigur.

  3. #5 by raduhumor on Iunie 23, 2010 - 10:15 am

    Daca din tot ce-a citit Cristoiu i-a ramas in minte doar ca pe blogul @Roxanei Iordache , se caca cam de mult unul ca boc (care-n turca se traduce tot printr-un asemenea lucru cu mot),si n-a observat ca tipul face acelasi lucru in capul romanilor de vreun an si jumate, sa fie sigur ca prin blogul lui va oferi un alt spatiu
    necesar acestei delicate activitati fiziologice
    Si vorba de duh nici macar nu-i apartine ca a mai fost pusa de vreo cativa chiar pe acel blog.
    De altfel umorul lui si-a dat duhul de mult, ceea ce i-a ramas e doar umbra jurnalistului care face pui in toate dictaturile !

  4. #6 by plano10 on Iunie 23, 2010 - 1:14 pm

    Ca de obicei, d-nul Cristoiu gafeaza, facand referire,intr-un moment nepotrivit, la lipsa unor noi articole pe Blogul Roxanei Iordache.
    Cunoscuta ziarista a trecut printr-o grea incercare, de care ar fi luat cunostiinta si Cristoiu… daca nu se marginea sa citeasca doar ultimul titlu de pe blog,fara sa-si arunce privirea si pe ultimele comentarii.

  5. #7 by Bogdan Antohe on Iunie 23, 2010 - 1:45 pm

    @raduhumor: să ştii că mai prind încă unele glume. Eu nu-l pun la zid. Aştept să văd ce va scrie.
    @plano10: da, din păcate este o gafă foarte mare, dar extrem de „la modă”

  6. #8 by George Hari Popescu on Iunie 24, 2010 - 5:57 pm

    M-ai făcut să rîd cu cei 2.000 de euro lunari ai lui Lovin :-). Şi tot el e cel care încheie contracte stînd pe canapea, vin contractele la el. E un model pentru studenţi şi pentru Cristoiu.

  1. Bloggerii despre dezbaterea cu Ion Cristoiu « Horea Mihai Badau

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s