Să uiţi să respiri, să fii atent la fiecare mişcare scenică, să nu ştii nicio clipă cum se va termina, să te întrebi dacă viaţa este o afacere profitabilă sau falimentul existenţei, să faci şi să desfaci conexiuni, să râzi cu ochii. Astfel aş descrie eu piesa CEO – Chief Executive Officer, văzută aseară la Teatru Nottara.
În descrierea lui oficială zice-se cam aşa:
Când miza devine mai importantă decât jocul, nu mai există decât o singură soluţie: să continui să joci… Cât de departe eşti în stare să mergi? Vei şti să te opreşti? Ce faci atunci când nu mai eşti tu cel care controlează jocul?
O seară liniştită, un apartament primitor, un cuplu de îndrăgostiţi, Hans şi Anna…Şi apariţia Jucătorului… care propune o altă realitate.
Un spectacol despre imposibilitatea de a şti cine suntem noi şi cine e omul de lângă noi, despre degradare, despre uşi care se închid pentru totdeauna, despre seducţie şi tentaţii, despre “Jocul de-a viaţa”, jocul care-şi desemnează câştigătorul şi, ca orice joc, la final, îşi cere preţul…
Tinerii actori mi-au lăsat o impresie deosebită. Îi admir enorm. Pentru talentul şi pasiunea cu care îşi fac “meseria”. Pentru condiţiile în care o fac. Distribuţia a fost următoarea:
ANNA – Sorina Ştefănescu | HANS - Alexandru Zob | SVEN – George Albert Costea | TAGE – Andrei Roşu | LENA – Cristina Cristian
Îndrăznesc să fac o comparaţie. Sau hai să îi spunem paralelă. Poate că e puţin exagerată. Dar aşa vreau eu să fie. Că tot suntem în prag de comemorare (serbare-rememorare) a revoluţiei. S-au scurs 21 de ani de atunci…
21 de ani cu Sven în rolul Eştilor (Eşti – pluralul substantivului prezidenţial propriu “Escu”), guvernele şi parlamentele lor; cu Anna şi Hans în rolul Opoziţiei; cu Lena şi Tage în rolul nostru, al poporului.
Foto: vinsieu.ro
