Mi-am facut curaj sa ies aseara la o gura de aer rece, batand potecile acoperite ale Bucurestiului, pana pe Calea Victoriei, la Novotel. Acolo a avut loc Conferinta de lansare a proiectului Linked to Green, initiat de Asociatia Young Professionals Club. A fost o buna pata verde pe intinsul de alb.
Proiectul este finantat de Ambasada SUA, prin Centrul Cultural American, cu 18.000 $ si are ca principal obiectiv sa realizeze o platforma online B2B in care sa isi dea intalnire partile implicate (locatii HoReCa, companii colectoare a deseurilor si ambalajelor si companii care le recicleaza). La partea practica, e remarcabil efortul depus de echipa YPC, in colaborare cu REMAT Holding si Ecorom Ambalaje care, in urmatoarele 3 luni vor duce o campanie de colectare selectiva in 21 de locatii HoReCa. In toate acestea vor fi colectate diferentiat sticla, plastic si metal. In plus, la initiativa voluntara a REMAT, se va colecta si hartie.
Necesitatea unor actiuni de genul Linked to Green se incadreaza in strategia generala si nationala a Romaniei pentru atingerea obiectivului minim de reciclare, si anume de 42% anul acesta, respectiv 55% in 2013.
Mai multe detalii despre stadiul proiectului, locatiile HoReCa, partenerii si sustinatorii Linked to Green se gasesc pe site-ul platforma. Sper sa fie un proiect de succes si, chiar daca in aceasta etapa nu se va crea profit din colectarea selectiva in cele 21 de locatii (asa cum a spus si Directorul General al Remat Holding, Mihai Sofian), sa evolueze in directia unei reale platforme business to business in cadrul unor etape viitoare.





